Nu ma gandesc la tine (3rd part)

Previous:

Ne-am mutat in alta parte. Inainte sa plecam de acolo baiatul cu vrajeala ce imi stia un crampei de poveste, cel cu care traisem un episod ce nu am dat ghes sa continue vreodata, mi-a zis, pe un ton acru:

-Ne mai vedem, poate, candva…

3.gif

Short story part three:

Noi toti, doar un moment pierdut

Ne aflam pe o terasa, sus, la etajul unei cladiri. Mie si Dianei ne era foame, aveam picioarele umflate de la cat strabatusem pe jos in acea noapte. Pe scurt, numai stare de asteptat trenul de dimineata, ce ne va duce acasa, nu aveam. De fapt, mereu ne prindea cate un miez de noapte atat de obosite, in vreun oras strain, fara sa avem unde sa inoptam, dar faceam de fiecare data aceeasi greseala, sa ne spunem ca vom rezista sa plecam odata cu rasaritul. Cred ca, dincolo de discomfort, vanam astfel de aventuri, erau pentru noi un joc care ne oferea mai multa satisfactie psihologica decat ar fi cantarit orice probleme se iveau in planuirea precara a escapadelor noastre.

Adrian si un prieten de-al lui erau cu noi. Melodiile de aici erau Black Eyed Peas, Dub Fx, Subcarpati si Robin and the Backstabbers, toate pe repeat.

Noaptea viselor. Eram oricum adormiti, dar tacerea din mine era mormantala, total absenta de ce era in fata mea, nu ma puteam opri sa colind prin minte. Alcoolul isi facuse pana la urma treaba, imi decatusase demonii ce ma bantuiau iar, de cateva zile, si aparent erau din cei mai rai, ca, atunci, traindu-le chemarea, picasem mai jos in abis decat ma asteptasem, mai adanc decat fusesem de ceva timp.

Eram pierduta in tacerea dintre noi, de la masa noastra, inconjurata de oameni indiferenti, colorati si aranjati, vorbind tare, dansand. Ma gandeam la viata. Imi parea ca, oricat crezusem ca mi-am iertat trecutul, nu o facusem in profunzime, ca altfel nu ar fi fost peste tot in jurul meu, eu da, una noua, dar repetand de fapt aceleasi lectii, ca si cum experientele pe care le aveam se transformau in tipare, apasand in sufletul meu butoane ce generau aceleasi intrebari, de parca nu as fi fost decat o papusa mecanica.

Vedeam cu ochii mintii cum alergam spre o prapastie, fugeam, dar tot de mine, fugeam crezand ca ma apropii, si ma apropiam de destin, crezand ca fug de el. Ma gandeam ca nu imi acordasem destula atentie sa imi aud adevarul, o viata pe care o strabatusem, ratacisem, si fiecare moment de tacere il umplusem, asa cum fiecare o face, evitand mesajul dintre clipe.

Si ce tipa tacerea prezentului? Nimic, asta e problema. Oameni, zei, jucandu-se cu propriile destine, reformuland viitorul, fara a-si putea transcede esenta, doar aceleasi filme, cu alte personaje.

Toti cautam o evadare din ceea ce suntem. Doar ca e ca si cum suntem un puzzle caruia nu putem decat sa-i rearanjam piesele in forme noi. Si aici e greul. Nu poti vedea mai mult decat ce esti deja.

Poate unii au descoperit ce este dincolo de noi, poate unii si-au raspuns la intrebare intr-un mod diferit decat cel pe care-l traim toti, fiind noi un vehicul pentru joaca dintre bine si rau, captivi in propria poveste, respirandu-ne propriile vise.

Poate. Dar au lasat in urma tacere. Au lasat in umra secretul. Acoperit de valurile de nesiguranta si intrebari.

Poate secretul e in noi. E un lucru de care fugim spre prapastie, vanand mereu vise noi, vanand mereu sa nu fim ceea ce suntem.

Oamenii din jur, o adunatura de personalitati colorate, dansau si radeau, ma gandeam ca, in ciuda escapadelor mele excentrice cu Diana, nu mai facusem asta de mult cu adevarat. Afara din capul meu, pierzandu-ma in ceilalti, cu totii traind aceeasi stare molipsitoare. Eu eram de mult timp intr-o calatorie prin mine, aveam multe de rearanjat in haosul pe care il produsesem de ceva ani, intelegand atatea, si gresind, ca nu ma credeam sa fiu raspunsul la propriile mele dubii.

Si in seara aceea nu puteam sub nici un chip sa inteleg cum altii nu sunt atat de pierduti in profunzimile lor ca mine. Imi dadeam seama doar ca m-am infundat rau in tesatura sufletului, acolo unde era mai neagra noaptea, ca plantasem multa samanta de intuneric de ceva timp.

Corpul meu feminin

Nu m-ai tratat corect. Si stiu ca ai simtit ca nu am acceptat asta. Adica, trebuia sa fii complet orb sa nu intelegi de cate ori m-am zbatut in mine, de cate ori te-am respins. Dar ai continuat. Am fost si eu naiva, iar. Am crezut ca pot sa te fac sa intelegi ce vreau de fapt si ca vei respecta asta.

Imi pare rau ca nu am zis destul de raspicat incat sa intelegi. Corpul meu, doar pentru ca este fragil, nu poate deveni vasul tau in care sa-ti torni ura si regretele. Nu este un sac de box, sa te eliberezi in el cu pumnii. Si nu, in nici un caz nu o sa fiu trofeul tau cu care sa te lauzi lumii!

Nu sunt sclavul poftelor tale! Nu este pubela in care sa torni tu toate excrementele tale emotionale!

Corpul meu nu este doar forma cu care vrei sa iti imbati simturile. Nu e doar o privire inocenta in care sa te delectezi, ca intr-un pahar de vin rose sambata, doar ca sa uiti, pentru o vreme, de planurile tale marete si incurcate.

Da, corpul meu este o oaza secreta de pace.

Dar nu este doar o staiune turistica in care faci popas din calatoria ta.

Eu sunt acasa, caci eu pot sa te pun in inima mea si sa te hranesc cu lumina ei. Eu sunt creativitate, pentru ca eu sunt intuitie.

Corpul meu nu este oglinda pe care o spargi cu pumnii ca sa iti razbuni durerea. Eu nu sunt doar pretioasa daca iti ofer compasiune si inghit. Plexul meu solar nu este poarta in care sa dai doar sut la durerile tale!

Nu sunt o unealta din care iti tragi tu, in orice fel, energia ego-ului tau.

Dar vino, stiind ca sunt viata, ca sunt un nufar deschizandu-se numai in soare si apa imbelsugata, si adu ca sa imi simti miezul, sentimentele tale, si spiritul. Corpul meu nu este doar carnea pe care iti reversi instinctele primare! Nu sunt doar inca una, pieritoare in multime.

Corpul meu nu este al tau sa il personifici in toate fanteziile nevoilor tale. Corpul meu este corpul meu. Este numai al meu ca sa ii atribui insusiri, si il personific intr-o constelatie din praf de stele.

Este al meu. Este contradictia mea. Este secretul meu de revelat sau nu. Este dreptul meu sa ma accept sau sa ma rarvratesc. Si daca este blestem, este blestemul meu sa il urasc sau sa il ador. Nu pot sa il vad, ca frica de voi ce o proietctati asupra mea, un iad. Pentru ca simt ca e fantana prin care curge toata puterea mea si bucuria cu care traiesc.

Asa ca luati-va ocheadele obscene, cuvintele murdare si gandurile murdare de pe corpul meu.

Nu e nimic in neregula cu corpul meu. Nu e nimic in neregula sa raman neclintita pentru ca sunt intelepciune, sa fiu mandra pentru ca sulfetul meu radiaza, sa fiu frumoasa pentru ca sunt pofta de viata, sa fiu vulnerabila si sa am defecte.

Corpul meu este un canal intre pamant si ceruri. Corpul meu carpeste, impleteste si impodobeste o tapiterie de mii de ani, cu energii din stele dansand prin mine, sunt lut, da, dar lutul este doar forma pe care o scaneteie din focul dumnezeiesc o ciopleste, lutul meu este un templu, in care ce pare afara si ce pare inauntru sunt unite in armonie. Corpul meu este cheia vietii si a mortii, doar nu ingnora semnele. Caci sunt toate aici. Expirand din trupul meu.