Sentimentul de azi #3

Ma pierd atat de departe, citesc mii de probabilitati printre randuri si, in orice fractiune de scunda, caut sa consum substanta, integrand tot ce vad adanc, in mine. Si simt atatea despre cei din jurul meu, dar privirile lor sunt goale, umbrite.

Caut forme in nori ca esti aproape, pe aici pe undeva. Mi-am secatuit toata energia sperand. Dar uneori e obositor sa traiesti si orice ritual sacru devine profan in mintea care nu tace.

Se simte ca si cum nu ma pot opri din zbor, dansand frenetic printre inimi zidite, si ma intreb de ce toti se baricadeaza in durere, in timp ce inima mea absoarbe tot suvoiul vietii, din mine, din jur, coapta de atatea emotii.

Dar si mie mi-au obosit aripile. Soarele ma consuma, cu cat ma inalt mai tare spre el. Orice ar fi, nu voi plonja inapoi in abis. Trebuie sa zbor pana in mijlocul vietii, si sa simt tot ce mi-am dorit vreodata. Nu mai vreau sa fiu gri vreodata.

Sentimentul de azi #2

Trecutul este la fel de ipotetic ca viitorul. Trecutul e distorsionat, în continuu, de fiecare nuanță a reamintirii noastre. Să trăiești în prezent, înseamnă să percepi realitatea fără să te lași proiectat în trecut sau viitor.

Nu vei vedea cu adevărat prezentul dacă proiectezi trecut sau viitor asupra percepției tale, dar nici dacă vei presa așteptările tale de la moment într-o limită temporală. Presiunea temporală alimentează frica, care e doar un construct al ego-ului. Dar frica închide canalele tale energetice, astfel încât nu-ți vei mai putea însuși curgerea vieții din acel moment.

E greu să asculti prezentul. Pentru că el nu poate fi definit prin timp, viitor sau trecut, deci nu avem cuvinte în intelectul nostru să îl descriem, categorisim. Dar prezentul lucrează pentru noi , pentru aspirațiile, dorințele și împlinirea noastră, dacă doar acceptăm să îl trăim, simțim, fără să îl filtrăm. Cu toate că, trăind în prezent, nu vom putea „încadra în cutiuțe” experiența, ea se va așeza într-un tot unitar când toate „piesele” vor fi complete, și, într-un mod intuitiv, îi vom înțelege rostul.

Oameni de oglinda

Oameni de oglindă veneau sa o reflecteze. Era miza cea mare într-un joc de poker, cea care fusese odinioară tot o oglindă, dar viața o lovise atât de tare că se spărsese în mii de cioburi. A ascultat atâta algoritmica altora, că a ajuns să își trădeze religia după care îi era modelat sufletul. Trăise definindu-se prin gloanțele pe care le strânsese în ea însăși. Dar, într-o zi, un înger a coborât din cer să-i ungă rănile de pe corp, iar ea a decis să nu-și mai mutileze sufletul.Păcat că liniștea nu a durat mult, un alt coșmar trebuia să se nască, pentru că stelele strălucesc doar pe întuneric, pentru că nu ești cu adevărat bun dacă ești bun numai în mijlocul binelui.Fatalistă în răstălmăcirea propriilor sale experiențe, se îmbăta cu iluziile oamenilor de oglindă, în timp ce aceștia se pregăteau de un alt masacru.Dar cum să-i fie potrivit să vadă prin ochii altora, dacă-i avea pe-ai săi? Cine era ea, dacă nu era nici oglindă, nici trecut? Începuse să își caute sămânța pe la rădăcini. Credința era singura sa plută de salvare în marea de sentimente delirante.Avea loc o cursă contra cronometru în care culorile măștii sale se topeau, și chipul din spate era răvășit de furtună. În timp ce căminul pe care și-l clădise se dărâma în fața ei, își spunea că totul e spre bine, doar viața e o călătorie ce trebuie lăsată să curgă.În tot acest timp, spiritul, ce îi scrisese destinul în praf de stele, respira.În lumea spirituala, timpul trece altfel. Nu e măsurat prin ceas, ci printr-o clepsidra, în care fiecare particulă de nisip e un lucru ce trebuie înfăptuit în lumea de jos. Când ultimul fir de nisip s-a scurs, clepsidra este întoarsă, și sufletul strălucește soare, salutând zorii unei noi conștiințe, o nouă respirație.Când clepsidra s-a întors, ea a putut să pună cap la cap piesele puzzle-ului la lumina zilei. A înțeles că e propria promisiune îndeplinindu-se. A devenit o vrăjitoare, deținând controlul asupra tenebrelor.

despre lume si viata

tumblr_n8b481wdzK1qza249o1_500Si-a vandut sufletul pentru ca cel vechi era prea mare si nu incapea in lumea asta. Si-a dat la schimb sufletul pentru unul mai mic,urat si egoist cum s-a dovedit a fi, si singura scapare pentru durerea ei a fost sa se uite pe sine si sa se abandoneze, sa se unga cu smoala pe fata si sa recunoasca cat de nevrednica, de distrusa este cu fata spre cer, rugandu-se sa-si recapete vechiul suflet inapoi.

Nici cei ce locuiesc la ghena nu sunt mai vrednici decat cei din a caror lume stralucitoare si putrezinda au fost alungati, pentru ca ei sunt doar cei care se recunosc vinovati si vor sa se indrepte, sa-si recapete sufletul inapoi, dar toata asteptarea asta poate fi plina de patimire si ei sunt de fapt mult mai amarati decat cei care inca pacatuiesc.

The pain that burned me and scared my soul. It was worth it…

dar te intrebi vreodata cum? Am simtit asta odata, am simtit ca durerea mea a avut un scop.Dar apoi au urmat alte si alte valuri de durere, Si sper ca si astea exista cu un motiv, sper ca si asta exista ca sa ma inalte, ca sa ma transforme in cine sunt cu adevarat. Sper asta, pentru ca mi-e teama ca ceea ce am facut fara sa gandesc si in disperare sa nu-mi fi transfigurat sufletul asa cum m-a desfigurat pe mine ca persoana: si totusi stiu ca a facut-o .

Dar totusi sper, sper ca toate astea sa aiba un scop fara sa le fi dat eu unul, pentru ca nu le-am dat. Daca nu voi fi prea speriata ca sa accept asta atunci poate asta e ceea ce imi lipsea sa stiu pentru a ma vindeca. Dar nu zic ca ma vindec acum, nu zic ca ma voi vindeca vreodata. Am incetat sa sper asta, pentru ca stiu ca ce ma va face bine trebuie sa fie stalpul meu de care sa ma agat, statornic pentru totdeauna, si stiu ca asta nu se poate, si mai stiu ca este atat de greu sa gasesti un stalp de care sa te agati in lumea asta plina de lucruri care nu vor decat sa te rataceasca de tine insuti, pentru ca in lumea asta, nimic din ce mi s-a intamplat nu are un sens, unul bun cel putin. Dar pentru cati are de fapt?Unii destul de norocosi, si-au gasit calea si linistea. Altii sunt destul de comuni ca sa supravietuiasca: n-au suferit,nu s-au bucrat si n-au trait mai mult despre viata decat majoritatea:se pot intega atat de bine, pot simti ca aici le este locul.. Ceilalti ar fi bine sa gaseasca in ce sa-si innece amarul pentru ca e nevoie de o minune extraordinar de mare ca sa anihileze ororile multe. Si o minune trece repede, precum vantul, si poate lasa in urma doar nenorociri care asteapta sa te bantuie din nou.

Este timpul care face toate astea. Timpul este plin de nenorociri, care sa ne aminteasca: orice ar fi, suntem doar niste animale. La fel de slabe la spirit, gata sa sfasie un frate cand conditiile il obliga, minte supusa in fata instinctului primar, din carne care miroase si putrezeste. Si cu toate astea, s-ar putea sa avem suflet de inger. Intr-adevar, exista destule dovezi care sa zica acel lucru. Dar sufletul este slab in fata trupului. Pentru ca si trupul vine si el animat cu sufletul lui atat de josnic, ca si un manual de instructiuni, plus un antivirus puternic care apara trupul de cate ori este in pericol.

Si acum, chiar in timp ce scriu, mi-a venit in minte si raspunsul: trebuie sa iti dezvolti sufletul de inger, Poate ca el este inca un copil intr-un ou, in timp ce sufletul de animal exista in noi de atata timp, este de cand noi chiar eram ca toate celelalte animale de pe pamant, poate ca omul este doar o stare transcedentala, pentru  ca nu poti sa sari direct de la o etapa la alta. Trebuie sa te pregatesti, pentru a trece de la o etapa la alta. Si poate asa, trebuie sa ne educam cat mai mult ca sa ascultam de sufletul mai inalt din noi, sa luam decizii mai mult cu acesta decat cu celalalt, pana ne educam ca si in cel mai sensibil punct in care tindem sa raspundem cu sufletul de animal, sa raspundem de fapt cu demnitatea sufletului de inger. Poate asa o sa avem intr-o zi trup de inger.

Si se poate sa nu fie nimic din ce zic adevarat, S-ar putea ca nimic din ce s-a zis vreodata sa nu fie adevarat, la fel de bine cum ar putea sa fie adevarat totul, pana la cele mai adanci contraste; pentru ca viata este foarte inselatoare.

Dar ceea ce ,conteaza este sa gasesc ceva care sa ma ajute sa fiu bucuroasa in viata mea, acesta e putinul pe care noi atat de mici putem sa il facem cu fiinta noastra in lumea asta cruda si infricosatoare, sa gasim cu ce sa ne bucuram ca traim, sa fim fericiti.Si scopul la toate acestea ramane la cine-l are mai presus de noi.

Bucuria

balloons-disney-disney-world-disneyland-Favim.com-1152574

Bucuria este o forta libera, a carei voce nu asculta de vointa ego-ului nostru. O forta salbatica care incununeaza cu culoare si energie tot ce atinge in jurul ei,  iubire de tot fara limita. ea vine totodata cu  senzatia, macar si numai pentru o secunda, ca viata este un amalgam  de placeri si fericire ce nu se  va termina  niciodata.

Dar, desi bucuria este daruire neconditionata, ceea ce dam nu este totdeauna pe potriva a ceea ce primim. Nu este incorectitudinea vietii, nu este conditia umana de  a fi supusul mediului in care esti nevoit sa traiesti, de altfel mintea umana este mult mai presus de toate acestea si are  capacitatea ei de a controla viata noastra astfel incat ea urmareste un plan exact ce ne conduce la persoana care am fost meniti sa fim.

Dar nu putem constientiza niciodata cu adevarat lucrul acesta in inma noastra si de aceea cand ceva ce nu dorim se intampla simtim ca lucrurile nu s-au ridicat la asteptarile noastre, ca nu am primit ce am meritat, suntem nedreptatiti.

In acel moment apar dezamagirea, tristetea,  sentimentul de tradare, si toate simtirile care ne aduc in situatia in care ne indoim de noi si de viata,  ne  acresc, aduc teama in noi si ne fac sa ne punem sufletul la adapost, iar bucati din el mai vad lumina vietii doar filtrate si corectate astfel incat sa ajunga sa arate ca modelul perfect in care vom fi acceptati, considerati destul de buni pentru a ni se permite sa avem ce dorim, si astfel avem certitudinea de a nu fi dezamagiti.

Societatea este construita pe baza acestui filtru de bucurie care apare ca o masca deasupra a cine suntem cu adevarat. Suntem in conditia in care, in afara de anumite persoane foarte apropiate, nu ne putem exprima fara acest filtru in fata nimanui, de teama de a nu fi judecati, pentru ca in momentul in care iti impartasesti din tine dupa un anumit criteriu, nu poti suporta ca cineva care foloseste alte criterii sa fie vazut la acelas standard ca tine.

Unii oameni, mai putin puternici, mai putin indemanatici sa se joace cu acest filtru, isi ascund sufletul din ce in ce mai adanc in launtrul fiintei lor, iar acest lucru nu face decat sa mareasca traumele care oricum sunt acolo dupa fiecare dezamagire, pana ajung la momentul in care se pierd pe ei insisi inauntrul fiintei proprii , nu inceteaza a se raporta obsedant la dezamagirile trecutului care i-au impins din ce in ce mai adanc sa se ascunda, si care curand devin un latimotiv al existentei. Cel mai greu este sa treci peste aceste traume care, ramase acolo, nu fac decat sa agraveze starea, iar singura modalitate de a te vindeca de acestea este de a face pace cu trecutul, pe care de altfel l-ai introdus deja in momentul prezent, de a face altceva in loc de a te inchide in fata lor, de a le infrunta cu sufletul, si de data aceasta fara un filtru, pentru ca deja stricaciunea e prea mare si prea urgent  de indreptat ca  sa mai avem timp sa ne gandim daca ceilalti n-o sa ne judece asa cum dorim, si pentru ca deja am trecut prin destule ca sa intelegem ca nu e nevoie sa dam atata importanta acestui lucru.

Din pacate, societatea umana este, cum am mai spus, astfel conceputa incat sa nu se poata convietui complet fara ajutorul dat de filtre si masti,  dar exista contexte in care ne putem exprima liber si fara limitari, iar cercul acestor contexte se poate largi daca indraznim sa ne daruim complet pe noi insine din ce in ce mai multor oameni, fara teama.

Sistemul acesta exista in lumea noastra din negura timpului si nu se poate spune cu exacitate de la cine a aparut, dar, in timp, noi il putem termina, putem restaura bucuria pura si neingradita ca stare de fapt in lumea in care traim.