Povestiri taoiste

rou ta

„Taoismul, calea cooperarii omului cu cursul sau tendinta lumii naturale, ale carei principii le descoperim in formele curgerii apei, gazului sau focului, care sunt apoi memorate si sculptate in cele ale pietrei, lemnului, si ulterior in multele modele ale artei umane.”

– Alan Watts, Tao:The watercourse way

Cu alte cuvinte, invatatura generala extrasa din taoism este ca, atata timp cat omul are incredere in ordinea naturala si se lasa calauzit de aceasta, calea sa va fi usoara si ascendenta. „Rosu stacojiu” este o colectie de povesti despre un soi de calugari ai Chinei antice, Calugarii Robelor Rosu-Stacojiu. In carte se regaseste simplicitatea delicata a taoismului – rosul in traditia taoista este simbolul focului, deci al spiritului, al vointei. Aceasta culoare este deseori regasita in text ca semn permonitoriu ca urmeaza norocul, implinirea detinului, purificarea de rau. M-a mirat cat de simpla, accesibila de citit poate fi, pastrand totusi un sentiment de sacralitate antica. Fiecare poveste este impodobita cu invatatauri despre eroismul si tenacitatea spiritului uman, si legatura ce se creeaza intre inidivid, natura si umanitate.

Cei treizeci si trei de intelepti ai robelor stacojii- o povestire despre tenacitate pe calea spirituala.

Prima poveste este despre unul dintre cei cinci discipoli ai inteleptului din ordinul Calugarilor Robelor Rosu-Stacojiu. Dintre toti cinci, numai unul se putea intoarce cu inteleptul la manastire, odata cu solstitiul de iarna. Intaia incercare la care sunt supusi discipolii este adaptabilitatea lor la ritmul maestrului spriritual- dupa un popas de-a lungul calatoriei, inteleptul se trezeste si este urmat de doar trei dintre discipolii sai, ce au reusit sa se trezeasca odata cu acesta. A doua „porba” prin care trec invataceii este credinta- ei trebuie sa isi urmeze maestrul trecand peste o prapastie traversata de un singur bustean ingust. Unul dintre ei ramase in urma, rapus de frica in fata haului. A treia „separare” sta la mana destinului. Cei trei opresc peste noapte in casa unui fermier. Gazda, om batran, cauta sa isi marite fiica in cazul in care vreo napasta l-ar fi putut opri sa-i poarte de grija. Lui ii placu de unul din discipoli si ii propuse mana fiicei lui si mostenirea fermei dupa moartea sa. El, indragostindu-se de fata, decise sa ramana.

Ramasese acum inteleptul cu un singur discipol. Dupa inca o perioada de mers, cei doi ajunsera la timp pentru solstitiul de iarna intr-o poienita strajuta in semicerc de alti 32 de discipoli ai altor calugari. Manastirea se vedea si ea in zare. Inteleptul il lasa pe invatacelul sau intre ceilalti si le zise sa astepte pana ce se va intoarce. Trecu astfel un an de zile, timp in care dintre cei treizeci si trei de discipoli, renuntand pe rand, ramasese doar unul, cel al inteleptului. Acesta rezistase in liniste schimbarilor de vreme si ciclurilor anotimpurilor, intarindu-se cu invatatura Tao, ce spune ca natura si creatiile ei sunt inseparabile, astfel transcedea grijile unei vieti obisnuite, si se bucura plin de iubire de tot ce i se oferea in lunga sa asteptare.

Cand inteleptul se intoarse, la inceputul urmatorului solstitiu de iarna, isi aduse discipolul cu el in manastire, si fu numit al treizeci si treilea intelept al Ordinului inteleptilor robelor rosu-stacojiu. Acesta, umil, isi intreba discipolul cum de tocmai el fusese cel ce reusise sa razbata, dintre atatia. Aici ni se ofera o pilda foarte importanta.

 Batranul intelept, vorbind cu o voce dulce si placuta, raspunse, „Iti amintesti acea noapte, cand, in urma cu un an, ne aflam in acel sat impreuna cu ceilalti discipoli? V-am spus atunci ca doar unul dintre voi va termina calatoria si va ajunge la manastire. Ceilalti discipoli s-au intrebat atunci „Oare o sa fiu eu acela?”; in schimb, tu ti-ai spus, „Eu voi fi acela.” Si cand am ajuns intr-un final in acest loc si te-am asezat pe acel scaun de lemn si erau acolo si ceilalti alti treizeci si doi de tineri v-am spus tuturor- „Asteptati aici pana ma intorc, pentru ca doar unuia dintre voi i se va permite sa intre la manastire.” Fiecare dintre ceilalti s-a intrebat daca ei vor fi alesi. Fiecare dintre ei s-a gandit „Oare eu voi fi acela? In schimb, tu ti-ai spus „Eu voi fi acela”. ” 

Asa suntem introdusi in spiritul urmatoarelor povestiri din carte. Oferindu-ni-se invatatura ca suntem propria profetie manifestandu-se in lume, ca destinul ales de noi este in concordanta absoluta cu vointa divina si curgerea vietii. Tot ce avem nevoie este sa credem din toata inima ca povestea noastra se va indeplini, chiar daca pasii pe care ii vom urma ne sunt necunoscuti.