despre lume si viata

tumblr_n8b481wdzK1qza249o1_500Si-a vandut sufletul pentru ca cel vechi era prea mare si nu incapea in lumea asta. Si-a dat la schimb sufletul pentru unul mai mic,urat si egoist cum s-a dovedit a fi, si singura scapare pentru durerea ei a fost sa se uite pe sine si sa se abandoneze, sa se unga cu smoala pe fata si sa recunoasca cat de nevrednica, de distrusa este cu fata spre cer, rugandu-se sa-si recapete vechiul suflet inapoi.

Nici cei ce locuiesc la ghena nu sunt mai vrednici decat cei din a caror lume stralucitoare si putrezinda au fost alungati, pentru ca ei sunt doar cei care se recunosc vinovati si vor sa se indrepte, sa-si recapete sufletul inapoi, dar toata asteptarea asta poate fi plina de patimire si ei sunt de fapt mult mai amarati decat cei care inca pacatuiesc.

The pain that burned me and scared my soul. It was worth it…

dar te intrebi vreodata cum? Am simtit asta odata, am simtit ca durerea mea a avut un scop.Dar apoi au urmat alte si alte valuri de durere, Si sper ca si astea exista cu un motiv, sper ca si asta exista ca sa ma inalte, ca sa ma transforme in cine sunt cu adevarat. Sper asta, pentru ca mi-e teama ca ceea ce am facut fara sa gandesc si in disperare sa nu-mi fi transfigurat sufletul asa cum m-a desfigurat pe mine ca persoana: si totusi stiu ca a facut-o .

Dar totusi sper, sper ca toate astea sa aiba un scop fara sa le fi dat eu unul, pentru ca nu le-am dat. Daca nu voi fi prea speriata ca sa accept asta atunci poate asta e ceea ce imi lipsea sa stiu pentru a ma vindeca. Dar nu zic ca ma vindec acum, nu zic ca ma voi vindeca vreodata. Am incetat sa sper asta, pentru ca stiu ca ce ma va face bine trebuie sa fie stalpul meu de care sa ma agat, statornic pentru totdeauna, si stiu ca asta nu se poate, si mai stiu ca este atat de greu sa gasesti un stalp de care sa te agati in lumea asta plina de lucruri care nu vor decat sa te rataceasca de tine insuti, pentru ca in lumea asta, nimic din ce mi s-a intamplat nu are un sens, unul bun cel putin. Dar pentru cati are de fapt?Unii destul de norocosi, si-au gasit calea si linistea. Altii sunt destul de comuni ca sa supravietuiasca: n-au suferit,nu s-au bucrat si n-au trait mai mult despre viata decat majoritatea:se pot intega atat de bine, pot simti ca aici le este locul.. Ceilalti ar fi bine sa gaseasca in ce sa-si innece amarul pentru ca e nevoie de o minune extraordinar de mare ca sa anihileze ororile multe. Si o minune trece repede, precum vantul, si poate lasa in urma doar nenorociri care asteapta sa te bantuie din nou.

Este timpul care face toate astea. Timpul este plin de nenorociri, care sa ne aminteasca: orice ar fi, suntem doar niste animale. La fel de slabe la spirit, gata sa sfasie un frate cand conditiile il obliga, minte supusa in fata instinctului primar, din carne care miroase si putrezeste. Si cu toate astea, s-ar putea sa avem suflet de inger. Intr-adevar, exista destule dovezi care sa zica acel lucru. Dar sufletul este slab in fata trupului. Pentru ca si trupul vine si el animat cu sufletul lui atat de josnic, ca si un manual de instructiuni, plus un antivirus puternic care apara trupul de cate ori este in pericol.

Si acum, chiar in timp ce scriu, mi-a venit in minte si raspunsul: trebuie sa iti dezvolti sufletul de inger, Poate ca el este inca un copil intr-un ou, in timp ce sufletul de animal exista in noi de atata timp, este de cand noi chiar eram ca toate celelalte animale de pe pamant, poate ca omul este doar o stare transcedentala, pentru  ca nu poti sa sari direct de la o etapa la alta. Trebuie sa te pregatesti, pentru a trece de la o etapa la alta. Si poate asa, trebuie sa ne educam cat mai mult ca sa ascultam de sufletul mai inalt din noi, sa luam decizii mai mult cu acesta decat cu celalalt, pana ne educam ca si in cel mai sensibil punct in care tindem sa raspundem cu sufletul de animal, sa raspundem de fapt cu demnitatea sufletului de inger. Poate asa o sa avem intr-o zi trup de inger.

Si se poate sa nu fie nimic din ce zic adevarat, S-ar putea ca nimic din ce s-a zis vreodata sa nu fie adevarat, la fel de bine cum ar putea sa fie adevarat totul, pana la cele mai adanci contraste; pentru ca viata este foarte inselatoare.

Dar ceea ce ,conteaza este sa gasesc ceva care sa ma ajute sa fiu bucuroasa in viata mea, acesta e putinul pe care noi atat de mici putem sa il facem cu fiinta noastra in lumea asta cruda si infricosatoare, sa gasim cu ce sa ne bucuram ca traim, sa fim fericiti.Si scopul la toate acestea ramane la cine-l are mai presus de noi.

Viata(1)

large (3)1989

S-a nascut iarna. Pana sa-si dea seama ce era lumea in care traia cat de cat, o prinsese si un februarie din urma, cu nori rozalii si purpurii brazdand sovaielnic cerul. Dar nu era  tocmai cea mai insorita primavara: pana sa apuce bine sa cerceteze frumusetea florilor roz de mar si a celor albe de cires, sau scumpii ciorchini de liliac, acestia erau deja plostiti de ploaie. Iarba era lunga si proaspata, frumos udada de roua in fiecare dimineata… fiecare dimineata.Era prea mica sa stie ce inseamna o dimineata, o iarna, un ianuarie, o primavara, in felul in care oamenii mari le stiu, pictate de culorile amintirilor.Nu era prea mica ca sa aiba amintiri- in lumea ei inca miniaturala si facutul cacuta de dimineata sau prima oara cand i-a vazut chipul mamei pe zi era o amintire, frumoasa si emotionanta, atat cat si dramele celor mari erau- dar era prea mica ca sa faca prostia sa se opreasca din a trai si a incepe a gandi ca, de ce si cum traieste. Universul primavaratic de Afara era pentru ea cele doua blocuri ce stateau fata in  fata de parca geamurile erau ochii lor si ele se priveau ochi in ochi de parca ar fi vrut sa-si citeasca unul altuia sufletul- si cand  te gandesti ca poate chiar oamenii din apartamentele lor erau sufletul acela, din moment ce ei erau aceia care locuiau in spatele geamurilor inchise- flancat de alte patru blocuri aflate in aceeasi pozitie. Iar in fata, ca un rau despartitor, erau drumul si trotuarele, pe care stateau parcate masini, dintre care si masina mamei.pe aceea o chema Bia.

In fata blocului erau doua gradinite, una salbatica, imprejmuita de un gard viu, cu o salcie si multi ghiocei, a lui Nanae. Cealalta avea o bancuta si era plina detot felul de flori, unele inca adapostite in cupole facute din jumatate de sticla de plastic, a lu mamaie Nacu, dadaca ei.

Erau toate zilele si dupa-amiezile la bloc pe care le privea  cu cat trecea prin viata- aveau culori frumoase in capul ei- poate mai frumoase deacat in capul altora. Dar o sa ajungem si acolo.

Deocamdata vreau sa povestesc despre toate frumoasele amintiri- cele care vin din capul ei si cele pe care le-a auzit doar despre ea, ca era prea mica sa le memoreze.Scumpa fetita durdulie cu  tichie rosie( ca Scufita 🙂  ) si chipul alb, dar fara sa fie palid.

Se nascuse frumoasa, daca mi se permite sa spun ce cred. Avea ochii mari si caprui, nasucul carn si gurita frageda ca la toti copiii mici. Dar mai avea si gene lungi, asa cum copiii mici nu aveau toti. A avut parul scurt pana la trei ani,mama ei era ingrijorata, fratelui ei mai mare ii crescuse multla varsta ei ca la fetite.

Dar dupa  3 ani jumate, deja avea parul lung si foarte foarte bogat, iar mama ei i-l prindea uneori in codite mici mici de tot impletite si dupa o zi le desprindea iar parul  ii satea. I-l mai prindea mama in trei  sau patru cozi simple in varful capului, de arata saraca fetita ca dracu’, da’ ce sa stie ea, era mica si ii placeau, o ruga pe mama sa-i faca si mai multe daca se poate, sau cand se plimba prin cartier in carut, cu pantrofiorii negii,  rochita alba si vesnica tichia care era mereu aruncata pe jos.

Tatal ei aplecat cand ea avea un an si asa s-a facut de curand a ajuns sa aiba  doua mame,una blonda si una bruneta, si statea o zi cand cu una, cand cu cealalta. De mama bruneta nu prea ii placea, pentru ca era rea cu ea si o batea, mai ales cand mama bruneta nu era de fata.

Dar in curand mami bruneta a plecat la tara si ea a trebuit sa se mute la bunicii ei certareti.Ce se mai injurau mamaie si tataie!Tataie o merita insa, era betiv si fumator, si mamaie zicea ca se duce des la curve, de-aia doarme toata ziua si noaptea e plecat. Ea insa stia ca nu e adevarat: il vedea pe bunicul in fiecare noapte cand se strecura di patul in care dormea cu bunica fumand togari in curte si ascultand greierii. Uneori statea si ea pe scaunul pliant langa garaj cu bunicu’ si se uita dupa broaste raioase, ce perindau noaptea tot timpul pe acolo, din cauza ca erau aproape de garla. Si ea il mai injura cateodata pe bunicu’ dar asta doar fiindca o facea si buni. Buni i-a zis mai tarziu cat de suparat era bunicu’ ca nu il lasa niciodata sa se uite la meci.Avea multi prieteni la tara, spre deosebire de oras, si cred ca a fost destul de fericita acolo, pana s-a intors din nou la oras la gradinita de opt ore, si cand se intorcea de la gradinita statea cu mamaia Nacu  care era acum dadaca ei platita pana venea mama de la serviciu.

Dar lucrurile n-au mai stat la fel de bine cand tatal ei a plecat din orasul in care inca locuiau cu totii ca sa se mute cu amanta lui din cauza careia se despartise de mama.Inainte lucra ca admimistrator la niste casute de vacanta din munte, unde nu erau decat el si ea cand venea in vizita, familia care conducea barul saracacios de vizavi, un ingrijitor,  cainii si ursii.Era locul ei de vis, pardisul ei de iarna cand zapada cadea vijelioasa, si paradisul ei de primavara cand culegea branduse si ghiocei de pe campie cu doamna de la bara. Era dreptul ei sa vada luminisul  acesta cascandu-se dupa mers cu masina prin padure neincetat, de a vedea bufnita-gargarita de lemn crestata de ATV-ul lui frate-su in poiana, de a se speria de ursii care racaiau iarna la usa, trecand de toate sistemele de siguranta, micul dejun luat in vila A la masuta de lemn din capul scarilor, Harry Potter si Regele Leu in salonul cel mare cu masa de 12 persoane separeuri cu fotolii si semineu din vila C.

Continuare:  https://calatorspreinfinit.wordpress.com/2014/06/28/viata-2/