Oameni oglinzi

Uneori, pare că oamenii sunt oglinzi-

reflectă emoțiile noastre precum ape cristaline

convingerile noastre precum butoane apăsate dincolo de carne.

Descoperim în ei cum să ne cunoaștem pe noi

mental,

fiecare relație amestecă și așează un cub rubik

reperzintă yin si yang.

Mi-ai desenat în joacă yin și yang pe picior.

Îmi făceai caricaturi pe piele,

te prosteai ca un copil nătâng,

inocent,

un pic pasional când mi-ai pus flori pe sâni

-cu pixul-

parcă voiai să-i guști.

Mai știi?

Te-am convins cu un sărut să dai graffiti în lucul meu preferat.

Ai scris numele meu pe ziduri

lângă al tău.

M-am prostit scriind citate cu spray-urile tale

și tot tu m-ai învățat că muzica poate fi meditație.

Mai lipsește un element ca tabloul să fie complet,

Spirit.

Țesătura mistică ce se reduce la un punct,

un nucleu de lumină,

ce reduce oamenii la orice vor să creadă că sunt,

propriile lor oglinzi.

Cybele

Stă în umbra unei mitr-episcopale

Decorată cu turnuri și pinacole.

La poarta orașului, rază cu rază,

Semiluna îndrumă oameni acasă.

Țese universul, îl ascunde

În umbră, îl luminează c-o undă.

În mâna stângă, cinci instrumente- chei;

În mâna dreaptă, chimia sulfetului.

Cercul dorințelor, degenerării,

Zace amorțit in cutia Pandorei.

Șarpe încolăcit pe un ou-

Creatorul și Universul său,

Filozoful și misterele sale,

Când oul se sparge, omul răsare.

Legi universale ce în timp se-afundă,

Mistere antice ne urmăresc din umbră.

Cosmos

Uneori, mă trezesc reproșând literelor

-de ce nu vor să iasă din foc?

Nu înțeleg că le-am dăruit ce-am mai de preț?

Curajul de a rămâne în picioare, de a trăi,

de a iubi,

de a învăța să iubesc,

cu aripi libere, frenetic, dincolo de nori?

Dar Matangi are ritmurile ei;

ca orice femeie, trece printr-un ciclu,

doar că nu se regenerează carnal,

ci lunar, astrologic, energetic.

N-are nevoie de incantații,

are nevoie să o doresc de parcă n-aș putea , fără ea,

respira.

Noapte tarzie si versuri negre

Literele te linistesc- le insiri pe zeci de foi,

Noapte de noapte. Iti modifici universul

Transpunandu-ti sperantele in nevoi.

Calculezi in zeci de combinatii contextul

Potrivit sa transformi prezentul in vis.

Literele te-au acaparat ca un viciu,

Venele tipa dupa ele ca efect de catharsis.

Iti elibereaza furia, le simti in tine ca deliciu.

Gaseseti in ele pace; cand literele dispar

Ganduri negre lovesc in craniu violent.

Incerci sa inchizi usi peste ele, dar e in zadar,

Parca ratiunea din tine functioneaza mai lent

Si nu mai poti privi spre orizontul larg.

Esti prins intr-o cutie de secunde numarate,

Rabdarea ta se zbate pe-o muchie de ac,

Sentimente irationale nu pot fi controlate.

Raul iti canta din vioara lui note ca lacrimi,

Ai coarde sensibile in tine pentru cantul lui.

Il stii, te-ai pierdut si tu in multe patimi,

Ai fost fortata sa risti pana in varful vidului.

Analizezi totul, mereu semipierduta in tine,

Ti-e extaz sa privesti viata numai din umbra,

Nici nu te mai mira ca nu simti vreodata bine,

Cand infigi cutite de ura in tot ce se-ntampla.

Alergi prin visele tale inconstiente

Chiar si cand tii ochii deschisi;

De fapt, esti irationalul care te gandeste,

Visezi int-o cutie cu parametri ficsi.

Adevarul ti-e strain si il cauti in altii,

Cand mintea ta este un labirint.

Din absolut cuprinzi doar variatii

Si crezi ca raspunsul il afli iubind.

Te pierzi intr-un baiat trup, dar si cu sufletul,

Vrei sa privesti in pielea lui ca sa nu mai fii tu

Ii iesi brusc din suflet si iti ascunzi urletul,

Are-ncrunstate-n sange coduri si nu stii cum

Sa descifrezi acele simbloluri stranii.

Credeai ca-l stii ,de fapt, era doar aparenta.

De te avanti sa vezi si dincolo de cranii

Vei intra in alte universuri, afland ca esenta-

Adica adevarul pe care tu il cautai,

Raspunsul din spatele oricarie intrebari-

Este ca o foaie nescrisa. Tot ce esti, tot ce ai

Sunt toate cuvintele lasate fara modificari

Pe acea foaie de nimic ce si-o umple fiecare.

Pe ea sunt mazagalite idei sa prinda viata

Sa nasca omul si sa-l poarte pana la moarte;

Ideile devin primele realitati ce-ti apar in fata,

Apoi faptele devin idei si iarasi ideile fapte.

Oameni, fiecare cate un univers diferit,

Se cred la fel ca lumea din care fac parte,

Fara sa stie ca obiectivitatea mintii e un mit.

Cand privesti in afara, vezi ce e inauntru;

Cand judeci pe altul, iti judeci reflexia.

Te consumi incercand sa iti transcezi lutul,

Cauti sa-ti umpli venele de el, dar injectia

Nu iti trezeste in tine nici un fel de revelatie,

Ci doar iti amplica senzatii deja cunoscute,

Spuneai ca-l intelegi, era doar o corelatie.

Ceilalti sunt oglinzi ca sa-ti citesti pe frunte.