Batrana vanzatoare de chibrituri

Toamna risipea frunze galbejite pe trotuare . Oamenii treceau in forfota cum mereu o fac, dar batrana vanzatoare de chibrituri de la colt de strada abia mai incapea de fericire, ca uite cate reusise sa dea, avea acum din roada muncii ei cu ce sa se hraneasca.

Era deja asfintit, asa ca batrana o lua la pas spre casa, doar stia ea ca la ora asta oamenii nici nu mai vor sa auda de bunavointa ce ii invadase odata cu melancolia lui septembrie. Erau grabiti sa prinda tihna in casele lor. La fel si umila noastra doamna cu chibrituri, ca de, sa nu se intunece pana ajunge ea pe jos la cocioaba ei din cartierul acela mai murdar.

Trei chibrituri isi pastrase si ea, culese pe furis din cate un pachet. Cu maruntele acestea avea sa isi incalzeaca odaia, ca de acum era mai frig afara.

Asa intra sarmana in cameruta ei de trai intunecata. Biata femeie abia reusise sa nu intepeneasca mergand sontic-sontic prin vant si ploaie, de frunze, de lacrimi ale cerului… Ca doar nu era de azi si ea, nu numai pielea ii era zbarcita pe oase subrede, nici doar parul incaruntit, ci si vederea ii devenise mai opaca cu ochii asa adanciti in orbite. Macar stia ca nu era timpul ei, ca ce-ar mai fi macinat-o si inima de spaima!

Asa ca se propti pe patura si facu de foc in podeaua de pamant, folosind doar unul dintre chibrite.

Si astepta. Astepta ca flacara sa se inalte, sa croiasca fum, fumul sa inunde cei patru pereti pana ce pacla va crea imagini, imaginile vor fi din ce in ce mai clare, pana ce vor plamadi o poveste mai acerb sesizata ca realitatea.

Astfel micul chibrit aprinse cu forta o padure intreaga.

O fata se plimba nestingherita prin padure. Nu parea sa se intrebe ce cauta acolo. Avea piele proaspata si rozalie. In drum ii iesi un conac straniu. Era o cladire uriasa, dar fara ferestre, cu o forma perfect patratoasa si cu zidurile de caramida spalacita. La usa casei statea proptita o tiganca , cu parul de nea dar pielea tuciurie, cu batic si fusta inflorata, ochi taiosi si cugetatori. Nici acum nu parea naiva fata sa stie ce o indeamna sa o urmeze pe baba, care, intorcandu-i spatele, se refugiase in conac fara vreo vorba.

Copila, cum puse piciorul in caminul grotescului, cum incepu sa se transforme in ceara. Deja jumatate de trup ii era impietrit ca o lumanare, in timp ce tiganca o privea taios, acum zici ca scruta prin ea. Din fericire, tanara parca se trezi dintr-un somn al inocentei, realiza pentru prima data in deplinatatea cunoasterii unde se afla si ce se intampla, apoi, chiar fara ca adevarul sa fie rostit, recapata control asupra sa, ba pana si asupra lumii. Intelegandu-si puterea, isi privi trupul de la brau in jos si vazu, absurd, ca nu era de ceara, era din carne, oase, sange, spirit.

Aici chibritul isi scapara ultima scanteie, in timp util ca batranei din camera sa ii fie reflectata pielea intinerita, rozalie.

Si aprinse alt chibrit. Acesta, mic si el, aprinse o noapte fara veghe de lumina.

Intr-o casa impunatoare, dar paraginita, pe crenelurile careia lianele se catarau nestingherite, o fata cu par lung, castaniu, involburat salbatic, era ghemuita si intepenita de frica in patul sau. Raul parea a fi un copil. Avea fata rotunda ca o minge si era de albul nefiintei. Ochii lui erau niste hauri negre si de pe gene ii cadeau stele rosii. Se apropia chicotind macabru de ea si, cu fiecare pas sarit in joc mai aproape, copila se simtea mai pierduta. Din nou insa, fata, macinata de pericolul pierzaniei, isi dezmorti vointa si, inainte chiar ca adevarul sa fie rostit, intelese ca era scapata prin ea.

De odata se ridica in picioare, si era de o statura uriasa, crestea, in timp ce copilul necurat scancea chircindu-se in sine pana ramase cenusa.

Si vedeniile desprinse din pacla nu se oprira aici. Fata urca pana la ultimul si al saptelea etaj, curatand fantasme care mai de care mai furioase numai si numai prin vrerea ei.

Iar cand soarele rasari salutand acoperisul pe care acum copila se odihnea, acest chibrit isi scapara ultima scanteie descoperind parul castaniu al batranei.

Acum batrana dadu foc, atat de multumita, la cel de pe urma chibrit. Acesta aprinse un turn urias, pustnic pe un munte inzapezit. In mijlocul turnlui o fata cu ochi calzi, rotunzi si grei de vitalitate privea inspaimantata la cei 11 vulturi care o sfartecau pe rand cu ciocurile, jupuindu-i hainele si ciupindu-i carnea.

Copila nu stia, desigur, cum ajunsese in mijlocul vulturilor si de ce acestia o atacau. Dar, cand unul dintre ei isi inclesta ghearele in gatul tinerei, ea vazu prima oara, nu doar in afara, ci si in ea. Parca abia se nascuse, stia unde trebuia sa fie de fapt, si cum sa ajunga acolo. Asa adevarul se intampla. Fara a fi rostit, ca de ar fi fost, s-ar fi numit minciuna. Fata nu mai era printre soimi, ea era deasupra plutind una cu cerul si vazand totul de odata, tot taramul alb de munte unde soimiii se bateau de fapt intre ei. Il lasa in urma, zburand numai culori spre un tinut mai cald, mai primavaratec.

Si pana ca ultima scanteie a acestui chibrit sa se stinga, ea reflecta ochii grei de viata noua ai batranei intinerite.

Da, cu siguranta nu era timpul ei. Cine stie cand va mai suna ceasul cu atatea morti deja invinse…

Viata(1)

large (3)1989

S-a nascut iarna. Pana sa-si dea seama ce era lumea in care traia cat de cat, o prinsese si un februarie din urma, cu nori rozalii si purpurii brazdand sovaielnic cerul. Dar nu era  tocmai cea mai insorita primavara: pana sa apuce bine sa cerceteze frumusetea florilor roz de mar si a celor albe de cires, sau scumpii ciorchini de liliac, acestia erau deja plostiti de ploaie. Iarba era lunga si proaspata, frumos udada de roua in fiecare dimineata… fiecare dimineata.Era prea mica sa stie ce inseamna o dimineata, o iarna, un ianuarie, o primavara, in felul in care oamenii mari le stiu, pictate de culorile amintirilor.Nu era prea mica ca sa aiba amintiri- in lumea ei inca miniaturala si facutul cacuta de dimineata sau prima oara cand i-a vazut chipul mamei pe zi era o amintire, frumoasa si emotionanta, atat cat si dramele celor mari erau- dar era prea mica ca sa faca prostia sa se opreasca din a trai si a incepe a gandi ca, de ce si cum traieste. Universul primavaratic de Afara era pentru ea cele doua blocuri ce stateau fata in  fata de parca geamurile erau ochii lor si ele se priveau ochi in ochi de parca ar fi vrut sa-si citeasca unul altuia sufletul- si cand  te gandesti ca poate chiar oamenii din apartamentele lor erau sufletul acela, din moment ce ei erau aceia care locuiau in spatele geamurilor inchise- flancat de alte patru blocuri aflate in aceeasi pozitie. Iar in fata, ca un rau despartitor, erau drumul si trotuarele, pe care stateau parcate masini, dintre care si masina mamei.pe aceea o chema Bia.

In fata blocului erau doua gradinite, una salbatica, imprejmuita de un gard viu, cu o salcie si multi ghiocei, a lui Nanae. Cealalta avea o bancuta si era plina detot felul de flori, unele inca adapostite in cupole facute din jumatate de sticla de plastic, a lu mamaie Nacu, dadaca ei.

Erau toate zilele si dupa-amiezile la bloc pe care le privea  cu cat trecea prin viata- aveau culori frumoase in capul ei- poate mai frumoase deacat in capul altora. Dar o sa ajungem si acolo.

Deocamdata vreau sa povestesc despre toate frumoasele amintiri- cele care vin din capul ei si cele pe care le-a auzit doar despre ea, ca era prea mica sa le memoreze.Scumpa fetita durdulie cu  tichie rosie( ca Scufita 🙂  ) si chipul alb, dar fara sa fie palid.

Se nascuse frumoasa, daca mi se permite sa spun ce cred. Avea ochii mari si caprui, nasucul carn si gurita frageda ca la toti copiii mici. Dar mai avea si gene lungi, asa cum copiii mici nu aveau toti. A avut parul scurt pana la trei ani,mama ei era ingrijorata, fratelui ei mai mare ii crescuse multla varsta ei ca la fetite.

Dar dupa  3 ani jumate, deja avea parul lung si foarte foarte bogat, iar mama ei i-l prindea uneori in codite mici mici de tot impletite si dupa o zi le desprindea iar parul  ii satea. I-l mai prindea mama in trei  sau patru cozi simple in varful capului, de arata saraca fetita ca dracu’, da’ ce sa stie ea, era mica si ii placeau, o ruga pe mama sa-i faca si mai multe daca se poate, sau cand se plimba prin cartier in carut, cu pantrofiorii negii,  rochita alba si vesnica tichia care era mereu aruncata pe jos.

Tatal ei aplecat cand ea avea un an si asa s-a facut de curand a ajuns sa aiba  doua mame,una blonda si una bruneta, si statea o zi cand cu una, cand cu cealalta. De mama bruneta nu prea ii placea, pentru ca era rea cu ea si o batea, mai ales cand mama bruneta nu era de fata.

Dar in curand mami bruneta a plecat la tara si ea a trebuit sa se mute la bunicii ei certareti.Ce se mai injurau mamaie si tataie!Tataie o merita insa, era betiv si fumator, si mamaie zicea ca se duce des la curve, de-aia doarme toata ziua si noaptea e plecat. Ea insa stia ca nu e adevarat: il vedea pe bunicul in fiecare noapte cand se strecura di patul in care dormea cu bunica fumand togari in curte si ascultand greierii. Uneori statea si ea pe scaunul pliant langa garaj cu bunicu’ si se uita dupa broaste raioase, ce perindau noaptea tot timpul pe acolo, din cauza ca erau aproape de garla. Si ea il mai injura cateodata pe bunicu’ dar asta doar fiindca o facea si buni. Buni i-a zis mai tarziu cat de suparat era bunicu’ ca nu il lasa niciodata sa se uite la meci.Avea multi prieteni la tara, spre deosebire de oras, si cred ca a fost destul de fericita acolo, pana s-a intors din nou la oras la gradinita de opt ore, si cand se intorcea de la gradinita statea cu mamaia Nacu  care era acum dadaca ei platita pana venea mama de la serviciu.

Dar lucrurile n-au mai stat la fel de bine cand tatal ei a plecat din orasul in care inca locuiau cu totii ca sa se mute cu amanta lui din cauza careia se despartise de mama.Inainte lucra ca admimistrator la niste casute de vacanta din munte, unde nu erau decat el si ea cand venea in vizita, familia care conducea barul saracacios de vizavi, un ingrijitor,  cainii si ursii.Era locul ei de vis, pardisul ei de iarna cand zapada cadea vijelioasa, si paradisul ei de primavara cand culegea branduse si ghiocei de pe campie cu doamna de la bara. Era dreptul ei sa vada luminisul  acesta cascandu-se dupa mers cu masina prin padure neincetat, de a vedea bufnita-gargarita de lemn crestata de ATV-ul lui frate-su in poiana, de a se speria de ursii care racaiau iarna la usa, trecand de toate sistemele de siguranta, micul dejun luat in vila A la masuta de lemn din capul scarilor, Harry Potter si Regele Leu in salonul cel mare cu masa de 12 persoane separeuri cu fotolii si semineu din vila C.

Continuare:  https://calatorspreinfinit.wordpress.com/2014/06/28/viata-2/